sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Oradea si Baile Felix


Felixarium Baile Felix
Odata cu decizia celor de la Blue Air de a-si deschide o baza la Torino, au aparut o serie de destinatii interesante la preturi foarte mici. In luna aprilie anuntau cam cu jumatate de gura inaugurarea cursei Torino-Oradea. Initial prevazuta sa debuteze la inceputul lunii cu doua frecvente saptamanale, joi si duminica, lansarea ei a fost amanata cel mai probabil din lipsa de pasageri. Cei de la Blue Air veneau cu o oferta interesanta pentru calatorii din zona Bihorului, oferindu-le conexiuni garantate cu alte destinatii cu plecare din Torino, spre Napoli, Catania, Roma etc. Revenind la zborul care ma interesa, Torino-Oradea o noutate de altfel, nemaiexistand pana acum legaturi intre cele doua regiuni, am hotarat sa mergem pentru un weekend la Baile Felix (27-30 aprilie 2017).
Pentru noi, ideea ca vom zbura de acasa de la Torino era buna, astfel reusind sa reducem costurile si timpul pierdut cu un transfer pana la Milano sau Bergamo, unde oferta este infinit mai variata. Asadar joi 27 aprilie la amiaza ne aflam in aeroportul Caselle din Torino. Dupa controlul de securitate am ajuns la poarta de imbarcare, unde am observat ca erau foarte putini pasageri. Odata ajunsi in avion, surpriza neplacuta, mai mult de jumatate din avion era gol. Noi am platit 16 euro de persoana pe bilet. Putinii calatori veneau in special dinspre Roma cu escala la Torino si mergeau spre casa la Oradea. Dar cum era zborul joi si era la inceput, am crezut ca la retur imi voi schimba parerea. Dupa doua ore aterizam pentru orima data pe pista aeroportului din Oradea. La prima vedere un aeroport mic, de curand modernizat dornic sa isi astepte pasagerii. In aeroport exista un autobuz care face legatura cu centrul orasului linia 28, dar cum noi mergeam spre Baile Felix, am considerat ca e mai bine sa luam un taxi. Aeroportul din Oradea se afla la 13 kilometri de Baile Felix si la 5 kilometri de centrul orasului. Cum am mers in extrasezon, variantele de cazare in statiune erau multiple, noi am ales sa stam la Pensiunea Sebi (clasificata 3 margarete), situata chiar in centrul statiunii. Pretul unei camere duble a fost de 27€/noapte, ulterior beneficiind si de alte facilitati. Am decis sa stam la pensiune in statiune si apoi sa mergem in fiecare zi la piscine diferite, in loc sa mergem in fiecare zi la piscina hotelului unde am fi fost cazati. Ca si numar de hoteluri si servicii Oradea, ofera mai multe posibilitati de agrement si divertisment, existand un autobuz la fiecare jumatate de ora de la autogara Nufarul(Oradea) spre Baile Felix si Baile 1 Mai. Cum nu am avut foarte multe zile la dispozitie am inceput sa cautam acele locuri care merita cu adevarat vizitate si mentionate. Personal eu eram la a treia vizita la Baile Felix, dar Giorgia si-a dorit sa ajunga si ea si dorinta i s-a implinit. Izvoarele termale descoperite cu circa 1000 de ani in urma, au fost puse in valoare prin construirea numeroaselor hoteluri si pensiuni. Baile Felix este cea mai mare statiune balneara cu caracter permanent din Romania, situandu-se pe locul doi dupa litoralul Marii Negre in privinta locurilor de cazare(circa 7000 de locuri).
Lacul cu nuferi - Baile Felix
Personal cand aud vorbindu-se de Baiile Felix, pe langa strandurile binecunoscute imi vine in minte si Lacul cu nuferi si lotusi din centrul statiunii populat cu broaste testoase si pesti exotici. Dar cum toata lumea vine in statiune pentru izvoarele termale sa vedem unde le puteti incerca. Povestind cu localnicii ni s-a explicat unde ar fi cu adevarat izvoarele, ce temperatura are fiecare(intre 20 si 49 de grade celsius) si unde ne-ar recomanda sa mergem. Fie ca mergi la strandul Apollo, Felixarium, President sau International nu vei regereta. Vazusem nu de multa vreme un reportaj la televizor despre singurul aquapark din Romania cu servicii similare celor din strainatate si mi-am dorit sa vad daca intradevar asa stau lucrurile sau e vorba doar despre o publicitate exagerata. Asadar am mers la
Felixarium, aquapark-ul hotelului Lotus (singurul hotel de 5 stele din statiune). Felixarium este gandit in a fi o oaza de ralaxare pentru clientii hotelului, dar dimineata in jurul orei 10, accepta si cativa oaspeti din exterior. Trebuie spus inca de la inceput ca a fost singurul loc unde intradevar au limitat numarul de turisti in interior beneficiind astfel de o atmosfera relaxanta. Pretul unui bilet de acces era de 80 de lei, in acest cost fiind incluse si accesul la vestiar cu dulapior, prosoape si halat. Am primit un ceas fictiv cu ajutorul caruia se deschidea vestiarul cu numarul potrivit cand il apropiam de un scaner aflat in apropiere. Pe langa piscinele acoperite sau cele in aer liber, exista si un golden spa, unde te puteai relaxa cu masaje sau sa folosesti sauna. Centrul dispune de asemenea de un bar cu terasa si de un mix grill pentru pauza de pranz. Ajungand printre primii am putut sa ne alegem cele mai bune locuri pe sezlong. Nu toate bazinele sunt termale, dar temperatura fiecaruia precum si alte informatii importante sunt afisate vizibil. In fiecare zi se organizeaza diferite activitati pentru divertismentul turistilor, cei interesati putand efectua anumite exercitii fizice in bazinul central. La Felixarium mi-a placut ca a fost tot timpul o oaza de liniste si fiecare psicina era supravegheata atent de cei de la paza, nefiind totusi deranjanta prezenta lor. Din cand in cand efectuau teste cu privire la calitatea si temperatura apei. La amiaza am servit pranzul la grillul aflat in incinta bazinelor. A fost o zi in care ne-am simtit cu adevarat bine si am descoperit o locatie cu servicii e drept destul de scumpe, dar de calitate. Statiunea beneficiaza de numeroase restaurante, asa ca seara am incheiat-o la Casa Romaneasca, un restaurant cu specific romanesc aflat chiar in centrul statiunii.

Piata Unirii Oradea

    O zi din excursia noastra am dedicat-o orasului Oradea. Cel mai mare oras din regiunea Crisana are o populatie de circa 200.000 de locuitori  si avea sa ne surprinda placut din punct de vedere turistic. La Oradea mai fusesem, dar doar in trecere, traversand orasul in drum spre Italia cu masina, astfel neavand timp sa descopar cu adevarat orasul. Cei 10 kilometri de la Baile Felix la Oradea i-am parcurs cu ajutorul autobuzului care trece prin centrul statiunii si ne lasa la periferia Oradei la autogara Nufarul. Un bilet costa 3 lei langa autogara fiind capatul de linie al tramvaiului 3, care duce in centrul orasului. Pretul unui bilet cu 2 calatorii era de 5 lei. Odata ajunsi in centru, primul lucru pe care l-am facut a fost sa mergem la Centru de Promovare turistica. Aici am gasit trei persoane bine pregatite care ne-au explicat ce am putea vizita in oras, ce trasee sa alegem si ne-au dat si o harta cu principalele obiective din oras. Visit Oradea este organismul creat de primaria Oradea sa se ocupe cu promovrea orasului. Am fost placut impresionat sa descopar ca la Oradea exista un city card precum in marile capitale europene, cu ajutorul caruia puteti vizita mult mai usor obiectivele turistice si nu numai. Cardul valabil 48 de ore ofera gratuitate pentru mijloacele de transport in comun, harti gratuite si diferite reduceri. Mai multe detalii aici.                                       

Bineinteles am inceput sa exploram Oradea cu Piata Unirii, aflata fix in centrul orasului. Piata centrala arata foarte bine, majoritatea cladirilor din jurul pietii fiind restaurate. Arhitectura reprezentata de diferite stiluri (baroc, clasic, eclectic) face din centrul istoric al Oradiei principala atractie a orasului. Palatul Primariei prevazut cu un turn inalt de 50 de metri se gaseste de asemenea in piata, putandu-se urca in varf la orele amiezei pentru a avea o privire panoramica asupra orasului. Simbolul orasului Oradea o reprezinta Palatul Vulturul Negru. Vitraliul cu vulturul negru a devenit o emblema a orasului. Dupa ce am admirat si Palatul Episcopal greco-catolic sau Biserica Ortodoxa cu Luna, am traversat podul peste Crisul Repede si am mers spre Teatrul de Stat, o alta cladire cu o arhitectura deosebita(vezi video). Urmatorul obiectiv a fost Strada Republicii, zona pietonala din centru, unde sunt grupate multe terase, cafenele, restaurante. In comparatie cu Piata Unirii, aici atmosfera era mult mai activa. Din pacate nu toate cladirile aveau fatadele refacute. Se lucra intens si in curand sunt convins ca veti putea admira cladirile in stil art nouveau. Se doreste ca pana in 2019 cand se implinesc 100 de ani de la intrarea regelui Ferdinand in oras, sa fie restaurate fatadele tuturor cladirilor din centru urbei. In continuarea plimbarii am descoperit grupul statuar al scriitorilor maghiari, unul dintre scaunele dintre ei fiind neocupat si invitand turistii sa se aseze.


Plimbarea a continuat spre Cetatea Oradea aflata nu foarte departe de centru. Am traversat Parcul 1 decembrie, o zona verde bine ingrijita din centru. Cetatea Oradea a fost si ea refacuta. Se spune despre cetate ca nu putea fi cucerita datorita retelelor subterane care comunicau cu exteriorul. Atunci cand era atacata santul cu apa al cetatii era umplut cu apa termala. In prezent Cetatea Oradea reprezinta una dintre putinele cetati utilizate din Romania. In interiorul cetatii pe langa muzeul cetatii veti putea gasi inclusiv un hotel. Am zabovit circa jumatate de ora in interiorul cetatii. Daca veti vizita Oradea va sfatuiesc sa nu evitati acest loc.

Un alt obiectiv turistic al orasului a devenit de curand Aquapark-ul Nymphaea. Cel mai mare aquapark din Transilvania dispune de 15 bazine de inot si relaxare cu pe o suprafata de 7 hectare. Cum noi eram cazati la Baile Felix nu am mers la Nymphaea Oradea, preferand sa ne intoarcem la Felix. Fiecare strand ofera aceleasi servicii in principiu, proprietarii diversificand oferta in functie de pretul biletului de intrare platit. Strandul Apollo este cel mai popular strand din Baile Felix. Pretul unui bilet era de 30 de lei, dar la Apollo in afara sezonului estival, nu sunt toate bazinele folosite. Hotelul International (4stele), se bucura de un renume castigat de-a lungul anilor. Hotelul a fost renovat de curand, pretul de intrare la piscina termala hotelului, pentru cei care nu erau cazati in hotel era 35 de lei. Un alt aquapark care merita mentionat este President. Situat la iesirea din statiunea Baile Felix, structura moderna ofera clientilor piscine atat in interior cat si afara incalzite, diferite tobogane, un restaurant. La Aquapark welness President un bilet valabil toata ziua costa 50 de lei, existand si posibilitatea de a intra dupa ora 15 pentru 25 de lei de persoana. Pensiunea Sebi, unde ne-am cazat, avea o conventie cu aquaparkul, asa ca am putut cumpara un voucher valabil pentru doua persoane toata ziua cu 50 de lei.

La President era multa lume de toate varstele, unde ne-am simtit bine de asemenea. Sambata seara am facut o vizita prin statiune, am mancat langosi(un fel de gogosi umplute la alegere cu branza, varza, dulceata, finetti etc.) si mi-am dat seama ca mai e mult de lucru pana cand lucrurile vor arata ca intr-o statiune de talie europeana. Prezenta vechilor hoteluri din perioada comunista stirbeste din faima statiunii. Nu toate au beneficiat de investitii. Hotelurile Poienita, Nufarul, Termal, Mures, International sunt administrate de companiaTurism Felix S.A. Daca in 2004 am fost cazat in hotelul Somes, azi el este abandonat. Intre timp s-au construit multe vile si pensiuni care ofera conditii de cazare bune si foarte bune, turistii preferand aceste unitati de cazare, in dauna hotelurilor de 2-3 stele. Baile Felix ramane statiunea turistilor romani, dar odata cu expansiunea Oradiei cu timpul vor ajunge si turisti straini. Cei care locuiesc aproape de granita, prefera sa mearga cu masinile proprii la strandurile din Ungaria, acolo gasind o diversitate de servicii si preturi competitive.


Dar cum weekendul era pe sfarsite, dumineca la amiaza am pornit spre aeroport. Odata ajuns in terminal, am facut check in-ul si am remarcat cat de cochet este micutul aeroport. Daca la zborul Blue Air spre Torino eram vreo 40 de calatori, la zborul Ryanair spre Barcelona, nu  reuseau sa stea toti calatorii la rand in interiorul aeroportului. Spre Oradea se poate ajunge momentan cu avionul de la Bucuresti cu Tarom si Blue Air, Iasi (via Bucuresti cu Blue Air), Constanta(in perioada verii cu Blue Air), Bergamo, Londra, Munchen, Dusseldorf cu Ryanair.
Mai jos veti gasi o selectie de poze realizate cu ocazia zilelor petrecute la Oradea si Baile Felix.


Putina lume in avion

Am aterizat la Oradea

Boeing 737-500 Blue Air





Ciorba de legume cu smantana

Felixarium
Mai mult decat un aquapark
Bazin de inot la Lotus
Aquagym


La terme

Lume de toate varstele

Hotel Lotus Baile Felix

Grota termala

Scump dar frumos

Selfie termal

Sa fie clar

Mancare la grill la aquapark

Spre seara e mai liber
Program autobuz Oradea-Baile Felix
Statia tramvai Nufarul Oradea
Harta Oradea

Bilet tramvai Oradea
 
Piata Unirii Oradea
Palatul Episcopal greco-catolic Oradea

Primaria Oradea

Teatrul de Stat Oradea
Centrul orasului arata foarte bine



Fatada cladirii refacuta 



Stema judetului Bihor

Placut impresionat de ce am gasit
Turla Bisericii cu Luna

Podul peste Crisul Repede din centru
La o sueta cu scriitori maghiari din jurul lui Ady Endre

Parcul 1 decembrie Oradea



Cetatea Oradea

Studentii Facultatii de arte vizuale a Universitatii din Oradea

Planul Cetatii

Curtea interioara Cetatea Oradea
Despre Cetatea Oradea

Pofta buna


Harta statiunii Baile Felix



Mi-a placut ideea cu acvarii de la intrarea strandului President


Intotdeauna mi-a placut ideea sa mergi in piscina exterioara dar intrand prin interior



Strand Apollo Baile Felix

Hotel International Baile Felix

Simplu dar bun

Si o portie de papanasi cu gem


Ticket Blue Air

Aeroport Oradea

Incet incet destinatiile se inmultesc

Oradea-Torino

Avion Oradea-Torino

Magnet de frigider Baile Felix


2 comentarii:

  1. Un articol foarte bine documentat, poze frumoase si video ....bravo
    Speram sa ajungem si noi lasfarsitul acestei saptamani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Concediu placut! O destinatie ce merita! Astept materialul pe youtube!

      Ștergere